Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel, în calendarul popular: Mijlocul verii agrare
În această zi de mare praznic, în multe zone ale țării se dau de pomană alimente și vase cu apă, vin sau lapte pentru sufletele celor adormiți.
Articol editat de Radio România Tezaur , 29 iunie 2026, 07:28 / actualizat: 30 iunie 2026, 17:41
Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiți în fiecare an la 29 iunie.
În lumea satului, sărbătoarea marchează mijlocul verii agrare, apropierea secerișului și un moment important al calendarului tradițional, în care credințele religioase se împletesc cu datinile legate de natură, roade și pomenirea celor plecați.
În credința populară, Sânpetru este unul dintre cei mai importanți sfinți ai calendarului țărănesc. El este văzut ca păstrător al cheilor Raiului și sfetnic apropiat al lui Dumnezeu. Unele legende spun că Sfinții Petru și Pavel stau în Lună, Petru la dreapta, iar Pavel la stânga, iar Sfântul Petru veghează asupra porților cerești și a rânduielii lumii.
Sărbătoarea este cunoscută și sub numele de Moșii de Sânpetru. În această zi, în multe zone ale țării se dau de pomană alimente și vase cu apă, vin sau lapte pentru sufletele celor morți. Femeile obișnuiesc să împartă colaci, colivă, fructe de vară, mâncare gătită și vase împodobite cu flori și cireșe. În unele sate, se duceau la biserică mere, zarzăre, colaci și, acolo unde se găsea, miere în faguri.
O datină veche spune că femeile nu mâncau mere înainte de Sânpetru, pentru a nu-i supăra pe cei trecuți dincolo. După această zi, femeile tinere puteau gusta din merele noi, în timp ce femeile văduve mai așteptau, potrivit unor credințe locale, până la Sfântul Ilie. Tot până la Sânpetru, în unele comunități nu se scuturau merii, pentru ca ogoarele să fie ferite de grindină.
Sânpetru de Vară este legat și de semnele naturii. Se spune că în această zi apar licuricii, născuți, potrivit unei legende, din scânteile biciului Sfântului Petru. Tot acum, cucul și privighetoarea încetează să mai cânte, iar cucul s-ar transforma, după credința populară, în șoim, urmând să revină la forma lui la Buna Vestire.
În imaginarul tradițional, Sfântul Petru are putere și asupra vremii. El ar chema balaurii și ar „fierbe” grindina, pentru a o mărunți și a o face mai puțin primejdioasă pentru oameni, animale și ogoare. De aceea, sărbătoarea era ținută în unele zone timp de trei zile, pentru ca gospodăriile și recoltele să fie ferite de potop, furtuni și grindină.
Ziua are și legături cu lumea animalelor sălbatice. În calendarul popular, Sânpetru era considerat cel care împarte hrana lupilor, motiv pentru care sărbătoarea era numită, în unele locuri, și „Sărbătoarea lupilor”. Oamenii respectau anumite interdicții de lucru și obiceiuri de protecție, convinși că astfel păstrează echilibrul dintre gospodărie, natură și lumea nevăzută.
Unele superstiții păstrate în tradiția orală spun că, dacă tună și fulgeră de Sfinții Petru și Pavel, nucile și alunele vor fi viermănoase. În alte locuri, oamenii pistruiați se spălau pe față cu apă la miezul nopții, când cânta cocoșul, crezând că astfel pistruii nu se vor înmulți.
Dincolo de aceste credințe și practici, sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel rămâne un reper important al spiritualității românești.