Ascultă Radio România Tezaur Live

Festivalul Folcloric de Toamnă, pe 29 august, la Sintea Mare

Ajuns la cea de-a cincea ediție, evenimentul urmărește să promoveze folclorul și obiceiurile locale, dar și să aducă împreună membrii comunității.

Festivalul Folcloric de Toamnă, pe 29 august, la Sintea Mare

Articol editat de Radio România Tezaur , 18 august 2026, 21:00

Comuna arădeană Sintea Mare va găzdui sâmbătă, 29 august, cea de-a cincea ediție a Festivalului Folcloric de Toamnă.

Evenimentul dedicat muzicii populare, dansului și tradițiilor locale se va desfășura în Parcul Tineretului, începând cu ora 18:00.

Pe scenă va urca Ansamblul „Țara Zărandului” din Sebiș.

Un moment special va fi premiera cuplurilor din comună care sărbătoresc „Nunta de Aur”, după 50 de ani de căsnicie.

Seara va continua cu Ansamblul „Păstrătorii Tradiției” din Șicula, urmat de recitalurile folclorice susținute de Roberta Tomșa și Oana Font.

Ajuns la cea de-a cincea ediție, evenimentul urmărește să promoveze folclorul și obiceiurile locale, dar și să aducă împreună membrii comunității.

Festivalul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Arad, al Primăriei și Consiliului Local Sintea Mare, precum și al Centrului Cultural Județean Arad.