Istoria nescrisă a cântecului „În gară la Leordeni”, ajuns și peste Prut

Articol de Teodor Isaru.

Articol editat de Radio România Tezaur , 20 iulie 2026, 11:55

Muzica populară are capacitatea de a traversa epoci, de a depăși granițe și de a reveni în actualitate prin reinterpretări. Un exemplu elocvent este „În gară la Leordeni”, un cântec celebru, readus în atenția publicului de câțiva ani încoace, de solistul basarabean Ion Paladi, sub titlul „Foaie verde și-un chiper”.

Dincolo de noua prezentare, piesa ascunde o istorie documentară interesantă, strâns legată de mari nume ale culturii românești.

Marii interpreți aveau în repertoriu cele mai cunoscute cântece populare românești. ”Folclorul românesc se transmite pe cale orală”

”În gară la Leordeni” și Maria Tănase, în producția cinematografică ”Umor pe sfori”

Primele repere oficiale ale acestei creații muzicale apar în urmă cu mai bine de 7 decenii. Cea mai veche atestare a cântecului ”În gară la Leordeni” este datată 21 martie 1953, în cotidianul ”Crișana”. Titlul este concretizat într-un recital al interpretei Rodica Bujor.

Dar o imprimare audio, păstrată ca prim document, este realizată în anul 1954, pentru filmul de scurtmetraj „Umor pe sfori”, o producție a Studioului Cinematografic București, regizată de Constanța Șchiopescu.

În această peliculă Maria Tănase interpretează piesa „În gară la Leordeni”, acompaniată de Orchestra Fănică Luca. Importanța pe care marea artistă a acordat-o acestui cântec este confirmată și de documentele de arhivă anexate acestui material.

Cărțile dedicate Mariei Tănase indică și o altă înregistrare realizată în Radio România, la începutul anilor ’50, astăzi de negăsit.

Adaptarea textului în Republica Moldova

Fiind o creație cu un puternic mesaj melodic, cântecul a circulat în mod firesc și în spațiul cultural de peste Prut. De-a lungul timpului, artiștii de aici și de dincolo de Prut au preluat numeroase cântece populare unii de la ceilalți, fenomen specific folclorului românesc.

O particularitate a variantelor interpretate în Republica Moldova este evitarea localizării geografice. Pentru a nu face trimiterea clară la teritoriul românesc, interpreții din stânga Prutului au eliminat din text numele „Leordeni”, modificând astfel și titlul inițial.

De la rockul anilor ’70, întoarcerea la muzica populară

Valoarea acestei creații populare românești a atras atenția mai multor oameni de muzică, reprezentanți ai unor genuri diverse. Cronologia înregistrărilor evidențiază adaptabilitatea piesei de-a lungul timpului:

• 1970: Formația de muzică ușoară Sincron, condusă de Cornel Fugaru, lansează o prelucrare folclorică de referință, în variantă instrumentală.
• 1991: Piesa este înregistrată în interpretarea lui Mărin Cornea.
• 2001: Artistul Benone Sinulescu propune o nouă variantă a cântecului.
• 2009: Ion Paladi, din Basarabia, reintroduce cântecul în circuitul șlagărelor populare.

Transcrierea pe note muzicale din anul 1963

Descoperirea documentelor originale reprezintă un argument esențial pentru stabilirea paternității și autenticității cântecului. O dovadă în acest sens este partitura și versurile cântecului, publicate în anul 1963 de Nicolae Coman, la acea dată cercetător științific în cadrul Institutului de Folclor din București, în cartea „Cântecele mele – Maria Tănase” (Editura Muzicală, 1963).

Nicolae Coman, absolvent al Conservatorului bucureștean în promoția 1959, a transcris pe note muzicale 20 de cântece din repertoriul Mariei Tănase, ghidându-se fidel după înregistrările audio ale artistei.

Documentul atestă fără echivoc structura piesei „În gară la Leordeni” ca fiind o linie melodică și un text de proveniență pur populară, muntenească, din zona argeșeană.