Constantin Brăiloiu și tezaurul salvat al muzicii tradiționale: Documente dintr-o arhivă uitată

Complexitatea acestei personalități remarcabile a culturii românești, dar și a celor multinaționale, depășește granițele unei simple biografii, opera și metodele sale de cercetare fiind recunoscute și prețuite la nivel internațional drept piloni ai muzicologiei moderne.

Articol editat de Radio România Tezaur , 3 august 2026, 13:18

Pășind prin ungherele mai puțin explorate ale arhivelor noastre naționale, descoperim mărturii de o valoare inestimabilă, care astăzi par, din păcate, acoperite de valul uitării și ignorate tocmai de noi, românii.

În aceste documente persistă memoria vie a identității noastre, conservată datorită spiritului vizionar al unei minți strălucite: Constantin Brăiloiu.

Complexitatea acestei personalități remarcabile a culturii românești, dar și a celor multinaționale, depășește granițele unei simple biografii, opera și metodele sale de cercetare fiind recunoscute și prețuite la nivel internațional drept piloni ai muzicologiei moderne.

Reperele unei minți vizionare

Muzicolog, compozitor și profesor, Constantin Brăiloiu (n. București, 13 august 1893 – d. Geneva, 20 decembrie 1958) a fost un important arhitect al instituțiilor culturale care evidențiază și astăzi memoria neamului nostru.

• Anul 1920: A fost unul dintre pilonii centrali care, prin viziunea și gândirea sa, au pus bazele Societății Compozitorilor Români (S.C.R.)
• Anul 1928: La doar opt ani de la înființarea Societății, devine inițiatorul și conducătorul renumitei „Arhive de folklore” a S.C.R., instituție de pionierat a etnomuzicologiei românești care a transformat culegerea cântecului popular într-o știință riguroasă.

Constantin Brăiloiu (profesor și culegător), surprins în fața fonografului alături de un lăutar bucovinean la cimpoi.
Document fotografic de arhivă, publicat în revista „Oglinda Lumii”,
nr. 37 din anul 1928.

Constantin Brăiloiu (profesor și culegător), surprins în fața fonografului alături de un lăutar bucovinean la cimpoi. Document fotografic de arhivă, publicat în revista „Oglinda Lumii”, nr. 37 din anul 1928.

Societatea Română de Radiodifuziune (1941): O punte națională pentru popularizarea tezaurului muzical

Constantin Brăiloiu a înțeles timpuriu că munca de salvare a folclorului nu trebuie să rămână izolată în muzee, ci trebuie redată poporului prin unde radiofonice. În acest sens, colaborarea sa strânsă cu Societatea Română de Radiodifuziune (unde a activat ca membru în Comitetul de Programe) a atins un punct de referință în jurul anului 1941.

Brăiloiu a avut dorința tenace de a implica această mare instituție națională în procesul de educare culturală a publicului larg și de popularizare a muzicii românești în deplina ei splendoare.

În cadrul acestor ambițioase proiecte radiofonice și editoriale din 1941, folcloristul a atras colaboratori de un calibru excepțional. Printre soliștii implicați s-a numărat și faimosul bas George Folescu, a cărui voce monumentală a oferit o strălucire aparte înregistrărilor și ilustrațiilor muzicale menite să consfințească valoarea creației noastre tradiționale.

Recunoașterea internațională și exilul elvețian

Valoarea metodelor sale de cercetare a depășit rapid granițele țării. În vremuri de cumpănă pentru Europa, Constantin Brăiloiu își continuă misiunea culturală la cel mai înalt nivel.

Din iunie 1944, el devine unul dintre cei doi fondatori și directorul Arhivei Internaționale de Muzică Populară (AIMP) din Geneva, lăsând mapamondului o moștenire metodologică inestimabilă.

Mărturiile vizuale rămase de pe urma campaniilor sale de teren au o valoare documentară rară. O imagine de excepție, publicată în anul 1935, ni-l dezvăluie pe Constantin Brăiloiu în plină activitate de cercetare într-o comunitate rurală, înconjurat de colaboratorii săi.

„Imprimări folklorice la țară”. Constantin Brăiloiu, alături de un membru al echipei sale (posibil tehnician) și de un grup de țărani, în fața fonografului. Cadru publicat în revista „Radio”, nr. 346 din anul 1935.

Acest instantaneu din revista „Radio” face parte dintr-o serie documentară mai amplă, identificând trei ipostaze diferite ale activității etnomuzicologice de teren din acea perioadă. Celelalte două cadre din aceeași serie sunt păstrate în bazele de date ale Institutului Național al Patrimoniului (cimec.ro), respectiv în arhivele digitale de la „Université de Genève”, platforme care ar putea aduce clarificări ulterioare privind localizarea geografică exactă a acestei serii de imagini.

Aceste cadre unice surprind momentul culegerii și înregistrării unor documente sonore, direct de la talpa satului. Într-o epocă în care tehnica de înregistrare era greoaie și experimentală, efortul de a imortaliza graiul și cântul instrumental pe cilindri de ceară reprezenta un act veritabil cultural.

Articol de Teodor Isaru