Septembrie, în tradiția populară: Luna roadelor, a culesului viilor și a pregătirilor pentru iarnă
Bruma și vântul sunt însoțitorii toamnei, iar căderea frunzelor reprezintă o lege firească a naturii.
Articol editat de Radio România Tezaur , 7 septembrie 2026, 18:04
În calendarul popular autohton, toamna începe la 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Sfintei Maria, și durează până la Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie.
Este anotimpul roadelor, al culesului și al pregătirii proviziilor pentru lunile reci.
O veche credință spune că, atunci când tună târziu în toamnă, Sfântul Ilie se întoarce acasă cu carul plin de păpușoi.
În lumea satului, schimbările vremii, muncile agricole și sărbătorile religioase alcătuiau împreună un calendar care organiza viața comunității.
Printre legendele toamnei se numără povestea frunzei ruginii. Potrivit acesteia, o frunză de stejar, surprinsă de apariția vântului rece, își întreabă tatăl ce este toamna. Stejarul îi răspunde că aceasta este a treia fiică a anului, care coboară din cer cu o trenă galbenă, brună și arămie, alcătuită din frunzele desprinse de pe ramuri.
Bruma și vântul sunt însoțitorii toamnei, iar căderea frunzelor reprezintă o lege firească a naturii. Pentru oamenii vrednici, îi explică stejarul frunzei, anotimpul este însă o binecuvântare, deoarece aduce recoltele muncii de peste an.
Legenda se încheie odată cu apropierea toamnei, însoțită de fructe, frunze și mireasma crizantemelor. Bucuroasă că face parte din alaiul anotimpului, frunza capătă culoarea ruginii și se desprinde de ramură.
Septembrie, Răpciune sau Viniceriu
Numele lunii septembrie provine din latinescul „septem”, care înseamnă „șapte”, deoarece aceasta ocupa locul al șaptelea în vechiul calendar roman.
În tradiția românească, luna mai este cunoscută sub denumirile de Răpciune, Brumar cel Mic, Vinicel, Viniceriu sau Vinișel. Numele populare trimit la schimbarea vremii și la activitățile agricole specifice perioadei.
Septembrie este luna în care oamenii se întorc spre livezi și vii, culeg recoltele și adună provizii pentru iarnă. Tradiția spune că plantele de leac mai pot fi strânse până la Sfânta Maria Mică, după care și-ar pierde proprietățile tămăduitoare.
Tot în această perioadă se pregătește magiunul de toamnă, iar de Ziua Crucii, sărbătorită la 14 septembrie, se bat nucii. În trecut, acest moment devenea un prilej de întâlnire și petrecere, în special pentru tineri.
Culesul viilor, muncă și sărbătoare
Din preajma Zilei Crucii și până la Sfânta Parascheva, în funcție de regiune, începeau ceremonialurile cunoscute sub numele de „ostrovul viilor”. Acestea marcau debutul culesului strugurilor.
Culesul era organizat ca o clacă, bazată pe ajutor reciproc între familii. Dincolo de munca în vie, avea și un important rol social: oamenii chemau lăutari, spuneau povești, organizau jocuri și petreceau împreună.
Primul must era însoțit de practici rituale. O parte era oferită de pomană în ulcele noi, iar câteva picături erau vărsate pentru cei morți, pentru ca și aceștia să se bucure simbolic de recoltă. Gestul exprima legătura dintre generații și încercarea de a păstra în armonie lumea celor vii și lumea strămoșilor.
În cultura tradițională, toamna nu reprezenta doar încheierea muncilor agricole. Era un timp al recunoștinței, al belșugului și al comunității, în care roadele pământului erau împărțite, sărbătorite și așezate sub protecția obiceiurilor moștenite.