Ascultă Radio România Tezaur Live

Doamna Munților, în Memoria Arhivelor: Lucreția Ciobanu și destinul împletit cu undele Radioului Public

Punctul de pornire al acestui destin muzical de excepție se află în Mărginimea Sibiului.

Doamna Munților, în Memoria Arhivelor: Lucreția Ciobanu și destinul împletit cu undele Radioului Public

Articol editat de Radio România Tezaur , 27 octombrie 2026, 15:46

Ziua de 27 octombrie aduce în atenția iubitorilor de folclor un prilej de profundă reverență în fața memoriei celei care a fost și va rămâne „Doamna Munților”: Lucreția Ciobanu.

Prin amintirea artistei, considerăm importantă această zi, premergătoare datei de 1 noiembrie, zi în care marcăm împlinirea a 98 de ani ai Societății Române de Radiodifuziune, dat fiind parcursul artistic exemplar, marea interpretă făcând parte din acea categorie de elite descoperite, lansate și consacrate direct prin intermediul undelor Radioului Public.

Rădăcinile din Topârcea și icoanele alb-negru ale copilăriei

Punctul de pornire al acestui destin muzical de excepție se află în Mărginimea Sibiului. Artista mărturisea cu o emoție profundă că s-a născut în Topârcea Sibiului, pe care îl descria ca fiind „un sat izolat, cu oameni ca niște icoane, cu portul alb-negru”.

Din această localitate, unde tradiția se păstra nealterată, tânăra interpretă, cunoscută în acte la acea vreme cu numele de fată Lucreția Arcașu, a cules nu doar melodii, ci și acea demnitate unică a graiului care o va însoți ca OM, în orice colț al lumii.

Primăvara anului 1955: Primele imprimări în studiourile din București

Consacrarea sa la nivel național s-a datorat întâlnirii cu personalitățile Radio România, invitată fiind în studiourile din Capitală. În primăvara anului 1955, Lucreția Ciobanu realiza primele sale înregistrări oficiale și primele difuzări pe posturile naționale. Acest debut radiofonic a fost realizat alături de Orchestra de Muzică Populară Radio, aflată sub bagheta dirijorului Radu Voinescu.

Munca de selecție realizată în acele zile de către redactorii profesioniști ai instituției a pus bazele unui repertoriu de mare valoare, la acea primă sesiune fiind imprimate pe bandă cântecele: „Pe la noi, pe la Săliște”, „Cucule, cucuțule”, „Dorul de bădița”, „La fântâna vadului” și „Hai, flăcăi din multe sate”.

Celebrele romanțe și lacrimile românilor din New York

Dincolo de sobrietatea măreață a cântecelor sale, Lucreția Ciobanu a purtat în suflet o dragoste profundă pentru un alt gen muzical de o sensibilitate aparte: romanța. O pagină mai puțin cunoscută, dar de o intensitate emoțională ieșită din comun, s-a consumat pe parcursul unui turneu efectuat în anii ’70 în Statele Unite ale Americii, moment evocat cu nostalgie de interpretă de multe ori. Ajunsă la New York, datorită prezenței sale impecabile și a portului popular, artista a fost numită de către presa americană „O statuie de bronz cu glasul de aur”.

Aflată în fața comunităților de români din diaspora, „Doamna Munților” a abordat romanța și a interpretat două creații celebre scrise pe versurile poetului Vasile Militaru: „A venit aseară mama” și „Car frumos cu patru boi”. Momentele au fost atât de emoționante, artista reușind să impresioneze pe toți românii care o urmăreau „până la lacrimi”, o expresie dragă poetului Grigore Vieru.

Crezul artistic și mărturiile din anul 2007

Nu exista interviu în care domnia sa să nu reproducă versuri din cântecele doinite vechi pe care le învățase în satul natal. Dovezile acestor amintiri sunt oferite în interviul din anul 2007, realizat de doamna Eugenia Florea, unul dintre profesioniștii desăvârșiți ai Radioului. În cadrul acelui dialog, Lucreția Ciobanu afirma cu tărie un adevărat crez profesional: „Nu se poate numi interpret acela care nu este în stare să cânte o doină”.

Tot atunci, cu privire la două dintre marile sale șlagăre, „Codrule, bătrânule” și „Pleacă oile la munte”, artista mărturisea cu o dragoste profundă: „Doamne, n-aș da aceste cântece pentru nimic în lume”. Profund nemulțumită de lipsa de inspirație a cântăreților din generațiile noi în a-și alege repertoriul, într-o vreme în care aceștia ajung să promoveze „nimicuri și vulgarități”, Lucreția Ciobanu exprima o dorință pentru viitor, cerând ca prin muzică „să ai atâta ființă încât să cânți codrii și munții toți”.

Pentru a-și susține crezul, interpreta a cântat în studio, a cappella, un fragment dintr-un vechi cântec: „M-a luat neamțul cătană / La pușcă de bună seamă / Eu la pușcă n-am fost bun / Și m-a dat neamțul la tun”.

La ceas comemorativ, personalitatea Lucreției Ciobanu rămâne un etalon de demnitate și puritate artistică, ale cărei înregistrări continuă să definească noțiunea de tezau.

Articol de Teodor Isaru