Folclorul bănățean deschide Zilele Reșiței
Niculina Stoican, Liliana Laichici și „Virtuozii Semenicului” se numără printre invitați.
Articol editat de Radio România Tezaur , 25 iunie 2026, 21:20
Tradițiile populare și folclorul autentic vor deschide ediția din acest an a Zilelor Reșiței, eveniment care se desfășoară în weekend pe Platforma Câlnicel.
Prima seară este dedicată exclusiv cântecului și dansului popular, reunind pe aceeași scenă ansambluri folclorice reprezentative și unii dintre cei mai apreciați interpreți ai muzicii tradiționale din Banat și Oltenia.
Programul de vineri debutează, la ora 18:00, cu festivitatea de premiere a evenimentului „Transylvania eClassic Reșița – Banatul Montan”, după care scena va fi ocupată de ansamblurile Enzian, Renașterea și Bârzava Junior, care vor aduce în fața publicului dansuri și obiceiuri specifice zonei.
Potrivit Radio România Reșița, atmosfera va fi completată de Orchestra „Virtuozii Semenicului”, care va susține o suită instrumentală, urmată de recitalurile interpreților Ana Maria Mârzea, Alex Surdea și Ciprian Pop.
În continuarea serii vor evolua ansamblurile Datina Cărășană și Bârzava, cunoscute pentru promovarea patrimoniului coregrafic al Banatului.
Momentul central al serii îi aduce în fața publicului pe îndrăgiții interpreți Liliana Laichici și Dumitru Teleagă, iar Ansamblul Bârzava va prezenta apoi o suită de dansuri inspirate din folclorul Olteniei.
Finalul spectacolului îi aparține uneia dintre cele mai apreciate voci ale muzicii populare.
Niculina Stoican va urca pe scenă alături de Andreea Chisăliță.
Toți soliștii vor fi acompaniați de Orchestra „Virtuozii Semenicului”.
Prin această seară dedicată tradițiilor, organizatorii pun în valoare patrimoniul folcloric al Banatului și al altor regiuni etnografice.