Concertul aniversar dedicat lui Robert Târnăveanu încheie stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio
"Este o mare bucurie și o onoare pentru mine să fiu celebrat într-un loc atât de emblematic pentru cultura românească, precum Sala Radio", mărturisește artistul din Mărginimea Sibiului.
Articol editat de Radio România Tezaur , 10 iunie 2026, 18:19 / actualizat: 24 iunie 2026, 18:34
Iubitorii muzicii populare sunt invitaţi, pe 14 iunie, la concertul aniversar dedicat îndrăgitului interpret Robert Târnăveanu, ultimul eveniment prezentat de Orchestra de Muzică Populară Radio în această stagiune.
Artistul din Mărginimea Sibiului împlinește 45 de ani.
Atras de muzica populară, el a urmat cursurile Școlii Populare de Artă și a devenit solist al Ansamblului „Cindrelul – Junii Sibiului”.
“Este o mare bucurie și o onoare pentru mine să fiu celebrat într-un loc atât de emblematic pentru cultura românească, precum Sala Radio. Acest concert are o semnificație cu totul specială, pentru că anul acesta împlinesc 45 de ani de viață și 25 de ani de activitate artistică. Sunt profund onorat să urc pe scenă alături de invitații mei și de Orchestra de Muzică Populară Radio, condusă de maestrul Adrian Grigoraș. Când mă gândesc că, în urmă cu 20 de ani, pășeam timid pentru prima dată în această instituție și pe scena Sălii Radio, trăiesc astăzi sentimentul unei adevărate împliniri. Acest concert aniversar reprezintă, pentru mine, o frumoasă încununare a parcursului meu artistic. Iar pentru toți cei care vor fi prezenți, pregătesc ceea ce știu să ofer cel mai sincer: cântecul meu, venit din suflet, cu aceeași dragoste, emoție și respect pentru public și pentru folclor”, a declarat Robert Târnăveanu.
Evenimentul se va derula sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraș.
Alături de aniversat, pe scena Sălii Radio vor păși artiști îndrăgiți de publicul larg: Mariana Anghel, Victorița Lăcătușu, Rodica Mitran, Mihaela Gurău, Zorica Savu, Ovidiu Homorodean, Emilia Dorobanțu, Traian Stoiţă, Adriana Anghel, Alina Bîcă, Adrian Neamțu, Camelia Cosma Stoiţă, Ana Maria Iorga, Victoria Meiţescu.
Atmosfera va fi întregită de momentele coregrafice oferite de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”.
Concertul este prezentat de Georgel Nucă.