Festivalul „RomânIa Autentică”, în satul gorjean Hobița
Publicul va putea vedea la lucru peste 130 de meșteri și artizani populari din toate zonele țării, în cadrul celui mai important festival care celebrează tradițiile, meșteșugurile și portul popular.
Articol editat de Radio România Tezaur , 20 iunie 2025, 10:19
Festivalul „România Autentică”se desfășoară, pe 21 și 22 iunie, în satul gorjean Hobița, localitatea natală a sculptorului Constantin Brâncuși.
Ajuns la ediția a IX-a, evenimentul va fi cel mai mare festival cultural din regiunea Olteniei, relatează Radio România Oltenia-Craiova.
Publicul va putea vedea la lucru peste 130 de meșteri și artizani populari din toate zonele țării, în cadrul celui mai important festival care celebrează tradițiile, meșteșugurile și portul popular.
„Vei putea admira și achiziționa ii cusute de mână, obiecte din lemn, ceramică, podoabe tradiționale și multe altele. Cei mici vor descoperi bucuria tradițiilor prin ateliere de creație interactive, jocuri și activități educative. Scena festivalului va răsuna de recitaluri folclorice de excepție, susținute de artiști îndrăgiți și ansambluri de prestigiu, într-o atmosferă caldă și autentic românească. Duminică, 22 iunie, la Festivalul RomânIA Autentică – Hobița 2025, te așteptăm la o paradă spectaculoasă a portului popular românesc!”, au precizat organizatorii.
Intrarea este liberă.